Ce înseamnă să fii un tată prezent în viața copilului

A fi tată prezent nu înseamnă doar să vii acasă în fiecare seară.

Poți fi în aceeași cameră cu copilul și, totuși, să fii foarte departe de el.

Prezența se vede mai ales în felul în care intri în relație cu copilul: dacă îl asculți, dacă observi ce i se întâmplă, dacă ești curios despre lumea lui și dacă îi oferi atenție reală, nu doar timp petrecut în același spațiu.

Ce poți face pentru a fi mai prezent în relația cu copilul tău

Ascultă-l când îți povestește ceva, chiar dacă pentru tine pare un lucru mărunt.

Joacă-te cu el, măcar câteva minute.

Întreabă-l ce îi place, ce îl preocupă, ce îl bucură.

Observă când îi este greu, fără să te grăbești imediat să-i dai soluții.

Lasă uneori telefonul, televizorul sau alte lucruri deoparte și oferă-i atenția ta.

Nu trebuie să fii disponibil permanent și nici să faci totul perfect.

Uneori, 10-15 minute în care ești cu adevărat acolo valorează mai mult decât câteva ore petrecute unul lângă altul, dar fiecare în lumea lui.

Copilul are nevoie să simtă că îl vezi

Pentru un copil, lucrurile mici pot conta foarte mult.

Să îl privești când îți vorbește.

Să îți amintești ce ți-a povestit.

Să îl întrebi cum a fost ceva important pentru el.

Să observi că este trist, tensionat sau retras, chiar dacă nu spune direct ce are.

Prin astfel de momente, copilul începe să simtă:

„Tata este atent la mine.”

„Tata este interesat de ceea ce mi se întâmplă.”

„Pot veni la el când am nevoie.”

Nu încerca să repari imediat totul

Uneori, copilul nu are nevoie din prima de o soluție.

Poate veni și spune că s-a certat cu cineva, că i-a fost greu la școală sau că se simte exclus.

Primul impuls al adultului poate fi:

„Fă asta.”

„Nu mai pune la suflet.”

„Trebuia să îi răspunzi altfel.”

Dar uneori ajută mai mult să îl asculți.

Poți spune:

„Vrei să te ascult sau vrei să căutăm împreună o soluție?”

Este o întrebare simplă, dar îi transmite că ceea ce simte contează.

Prezența nu se măsoară doar în ore

Poți petrece o zi întreagă lângă copil și totuși să fii mai mult în telefon, în muncă sau în propriile gânduri.

Sau poți avea doar 10 de minute disponibile, dar în acele minute să fii atent la el.

Nu este nevoie de activități complicate.

Poate fi o plimbare. O masă împreună. O conversație înainte de culcare. Un joc. O ieșire scurtă. Un drum făcut împreună.

Relația se construiește, de multe ori, din momente foarte simple.

Un tată prezent nu este un tată perfect

Să fii prezent nu înseamnă să fii calm tot timpul, să știi mereu ce să spui sau să nu greșești niciodată.

Înseamnă și să poți reveni după ce ai greșit.

Dacă ai ridicat tonul, poți spune:

„Am vorbit prea dur cu tine mai devreme.”

Dacă nu ai fost atent când copilul îți povestea ceva, poți reveni:

„Mi-am dat seama că nu te-am ascultat cum trebuia. Vrei să îmi mai spui o dată?”

Și repararea face parte din relație.

Relația de azi poate conta mult mai târziu

Când copilul este mic, apropierea se vede prin joacă, atenție și timp petrecut împreună.

Mai târziu, când devine adolescent, această relație poate conta în momente mult mai dificile.

Dacă adolescentul știe că poate veni la tine fără să fie judecat imediat, îi poate fi mai ușor să ceară ajutor atunci când are nevoie.

Am scris mai mult despre asta și în articolul despre „3 semne că adolescentul tău ar trebui să plece de la o petrecere”, unde vorbesc despre cât de important este ca un adolescent să știe că își poate suna părintele atunci când nu se mai simte în siguranță.

Uneori, este suficient să fii acolo

Copiii nu au nevoie mereu de discursuri, sfaturi sau activități speciale.

Uneori au nevoie doar să simtă că părintele este disponibil. Că îi vede. Că îi ascultă. Că îi poate suporta și când sunt veseli, și când sunt furioși, și când sunt triști.

Prezența se construiește în timp, prin multe momente mici.

Și uneori, acele 10-15 minute în care ești cu adevărat acolo pot însemna mai mult decât crezi.

Dacă simți că în relația cu copilul tău s-a creat distanță și nu știi de unde să începi, putem privi împreună ce se întâmplă între voi și ce poate fi făcut diferit. Pentru o consultație, poți lua legătura cu mine pe Telegram sau pe Instagram.

Distribuie ca să vadă și prietenii tăi:

Lasă un comentariu

Scroll to Top